CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 982 / 2014
Dosar nr. 1011 / 2014
AVIZ
referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea hotărârii Guvernului nr.470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr.995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn
Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea hotărârii Guvernului nr.470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr.995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.132 din 9.09.2014,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu următoarele observații și propuneri de redactare și de tehnică legislativă:
1. Proiectul de hotărâre are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr.470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr.995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn.
Proiectul de hotărâre are ca obiect consolidarea cadrului legal privitor la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, din perspectiva asigurării condițiilor necesare implementării măsurilor stabilite la nivelul legislației europene, în principal a dispozițiilor Regulamentului (UE) nr.995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn.
Astfel, se urmărește cu prioritate: stabilirea procedurilor de emitere a codurilor unice online și offline, stabilirea modului în care se face dovada provenienței legale a materialelor lemnoase, funcție de proveniență, stabilirea procedurilor aferente verificării codului unic online înscrise pe avizele de însoțire, clarificarea obligațiilor operatorilor economici care importă-exportă materiale lemnoase, precum și instituirea obligativității înscrierii a momentului până la care este valabil avizul de însoțire.
Pentru atingerea unor asemenea obiective precise, fără a contraveni dreptului european, inițiatorii demersului normativ de față au propus măsuri concrete, preponderent cu caracter tehnic, metodologic, contribuind prin modificările și completările aduse normelor Hotărârii Guvernului nr.470/2014, la îmbunătățirea cadrului legal intern.
2. La titlu, din considerente de redactare, substantivul hotărârii din sintagma hotărârii Guvernului va fi redat cu inițială mare.
3. La formula introductivă, având în vedere natura actului normativ supus avizării, potrivit normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesară următoarea redactare:
În temeiul art.108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
4. La art.I, partea introductivă din hotărâre, pentru un spor de rigoare normativă, cuvântul data din sintagma publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.426 din data de 10 iunie 2014 va fi eliminat.
5. În legătură cu unele din părțile dispozitive din cuprinsul art.I și II, potrivit exigențelor normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesar să fie redactate potrivit următoarelor exemple:
a) în cazul modificărilor:
Alineatul/alineatele (...) al/ale articolului ... se modifică și va/vor avea următorul cuprins:
La articolul ..., litera/literele ...) se modifică și va/vor avea următorul cuprins:
La articolul ... alineatul (...), litera/literele ...) se modifică și va/vor avea următorul cuprins:
b) în cazul completărilor:
După alineatul (...) al articolului ... se introduce un nou alineat, alin.(...), cu următorul cuprins:
La articolul ...alineatul (...), după litera ...) se introduce o nouă literă, lit. ...), cu următorul cuprins:
c) în cazul abrogărilor, se vor folosi modelele pentru situația modificărilor, cu precizarea că sintagma se modifică și va avea următorul cuprins va fi înlocuită cu sintagma se abrogă.
Totodată, semnalăm că sunt unele situații în care părțile dispozitive au în vedere modificarea, în același timp, a mai multor elemente structurale/subdiviziuni ale aceluiași articol, lucru contrar normelor de tehnică legislativă.
Pentru conformitate cu principiile legislative aceste părți dispozitive trebuie disjunse pentru fiecare element în parte și redate potrivit următorului model:
Exemplificăm prin pct.7 al art.I, a cărui parte dispozitivă prevede modificarea lit.j) a alin.(1) al art.7, precum și modificarea alin.(7) al art.7.
... La articolul 7 alineatul (1), litera j) se modifică și va avea următorul cuprins:.
... Alineatul (7) al articolului 7 se modifică și va avea următorul cuprins:.
De asemenea, la pct.16 în a cărui parte dispozitivă se are în vedere modificarea lit.a) și b) a alin.(2) al art.11, modificarea lit.a) a alin.(3) al art.11 și modificarea lit.c) a alin.(4) al art.11 părțile dispozitive vor avea următorul cuprins:
La articolul 11 alineatul (2), literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:.
La articolul 11 alineatul (3), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:.
La articolul 11 alineatul (4), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:.
Relevăm faptul că, în cazul în care articolul nu este modificat în integralitate, marcarea acestuia cu forma abreviată Art. urmată de cifra numerică corespunzătoare, precum și redarea textului încă o dată a părților introductive ale acestor articole, nu este necesară.
Identificarea alineatului/alineatelor amendat/e se va/vor realiza prin cifra/cifrele corespunzătoare, redată/e între paranteze, sau, în cazul modificării unei litere, prin litera respectivă.
În cazul în care, partea introductivă a unui punct, vizează modificarea mai multor alineate consecutive ale unui articol, aceasta va fi redactată, spre exemplu, după modelul reformulat pentru pct.1 al art.I:
1. Alineatele (1), (3)-(6), (8)-(10) ale articolului 3 se modifică și vor avea următorul cuprins:.
6. La pct.1, în textul propus pentru art.3 alin.(4), propunem inserarea termenului depozitare după cuvântul recoltare din sintagma locul de recoltare/ ... asemenea, art.3 alin.(1) și alin.(3).
7. La pct.4, în textul propus pentru art.6 alin.(1) lit.b), sintagma prevăzut la 3 alin.(4) se va reda sub forma prevăzut la art.3 alin.(4). Observația este valabilă și pentru pct.6 în textul propus pentru lit.a) alin.(4) al art.6.
8. La pct.11, în textul propus pentru alin.(9) al art.4 din Norme, invocarea titlului Legii nr.171/2010, nu mai este necesară, esențială fiind doar menționarea evenimentelor legislative suferite de actul normativ, ulterior adoptării.
Totodată, la teza a doua, în norma de trimitere la alin.(7), sintagma termenul de valabilitate trebuie înlocuită cu sintagma termenele de valabilitate.
9 La pct.19, la textul propus pentru alin.(2) al art.15, la lit.a), textul face vorbire de codul unic online valabil, emis în condițiile art.3 alin.(2), iar la pct.21, la textul propus pentru alin.(6) al art.15, norma vorbește de cod unic online valid, emis în condițiile art.3 alin.(2).
Precizăm că textul de trimitere prevăzut la art.3 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.470/2014 are următorul conținut:
(2) După recepționarea informațiilor standardizate prevăzute la alin.(1), transmise în format corect și complet, SUMAL generează un cod unic, precum și data, ora, minutul și secunda, pentru care există obligația înscrierii în avizul de însoțire.
Având în vedere că norma de trimitere are în vedere expresia cod unic, este de analizat variantele de sintagme și anume, codul unic online valabil și cod unic online valid.
10. La pct.22, pentru concordanță cu exigențele de tehnică legislativă, propunem ca partea dispozitivă să aibă următorul conținut:
...Anexele nr.2,3,4 și 6 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr.1-4 la prezenta hotărâre.
11. În ceea ce privește norma prevăzută pentru actualul art.II, care stabilește data intrării în vigoare a unor prevederi din actul normativ de bază supus amendării, respectiv 8 octombrie 2014, facem mențiunea că, potrivit art.10 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr.470/2014, aceasta intră în vigoare la 120 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, termenul împlinindu-se chiar la data sus arătată.
Astfel, pentru corectitudine și pentru înlăturarea oricărui echivoc, norma prevăzută la acest articol va avea următorul conținut:
Art.II. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr.470/2014.
12. În ceea ce privește marcarea anexelor, aceasta se va realiza prin scrierea în partea dreaptă sus a paginii a expresiei Anexa nr., urmată de cifra numeric corespunzătoare.
În acest sens, redăm mai jos exemple pentru primele două anexe:
Anexa nr.1
(Anexa nr.2 la Norme din Hotărârea Guvernului nr.470/2014)
Anexa nr.2
(Anexa nr.3 la Norme din Hotărârea Guvernului nr.470/2014)
13. La pagina care este marcată ca fiind Anexa nr.6, textul care figurează în partea stângă sus a paginii, respectiv 23.Anexa nr.6 la norme se modifică și va avea următorul cuprins: trebuie eliminat.
PREȘEDINTE
dr. Dragoș ILIESCU
București
Nr.982/11.09.2014